28.08.2008

London 2008

Palatul Buckingam

Este reşedinţa oficială din Londra a monarhilor britanici.

Palatul a fost numit după „Buckingham House”, construită în 1703, pe care regele George al III-lea a cumpărat-o în 1761 şi a mărit-o, transformând-o într-un vast palat aşa cum este astăzi. Din 1837, de când Regina Victoria s-a mutat aici, palatul cu 600 de camere a fost reşedinţa monarhilor britanici. Regina Victoria este suverana care a introdus obiceiul de a arbora pe clădire steagul, ca semn că regele sau regina se află în capitală. Camerele palatului au devenit accesibile vizitatorilor în anul 1990, după puternicul incendiu care a afectat o parte a castelului Windsor. Societatea engleză a refuzat atunci finanţarea reparaţiilor, astfel că regina Elisabeta a trebuit să permită turiştilor accesul în palat pentru strângerea de fonduri în vederea reconstrucţiei celei de-a doua sa reşedinţe.

Aici are loc zilnic Ceremonia Schimbării Gărzii, la ora 11:30 a.m. spre încântarea turiştilor.






Big Ben
Ceasul, care cântăreşte 13 tone, a fost realizat pe 10 aprilie 1858 în topitoria de la Whitechapel, estul Londrei, însă abia la un an după a fost plasat în turnul palatului Westminster.

La câteva luni după instalare, ceasul a crăpat, dar a putut fi reparat şi a continuat să sune.

Big Ben îşi datorează numele creatorului său, Benjamin Hall, a cărui corpolenţă i-a adus acestuia porecla de "Big Ben" ("marele Ben").

Parlamentul de la Westminster va sărbători 150 de existenţă a ceasului în mai 2009.

Tower Bridge

Tower Bridge este cel mai inalt din podurile Londrei, asa cum ii spune si numele el apartine, simbolic, Turnului Londrei care se afla in preajma sa. Tower Bridge este o emblema a Londrei, cu cele doua turnuri identice ale sale, cu cele doua componente mobile dintre ele, de o mie de tone fiecare, care se pot inalta cu ajutorul unor puternice masini in doar numai 90 de secunde.

Construit intre anii 1886 – 1894, Tower Bridge a devenit o atractie turistica de prima marime, cu spectaculoase galerii de expozitii distibuite atat pe orizontala cat si pe verticala podului. De pe pasajul pietonal se pot vedea intr-o parte celelalte poduri ale Londrei, in cealalta parte se observa continuarea cursului fluviului dara fara a mai fi strabatut de nici un pod, doar traversat de ambarcatiuni de agrement.










Turnul Londrei

A fost construit in 1078 de William Cuceritorul. Scopul initial al turnului a fost acela de fortareata, palat regal si inchisoare. Se afla in districtul Londrei numit City, pe malul nordic al Tamisei. Este un complex de cladiri asezate in mijlocul a doua inele concentrice formate din zidurile de aparare si un sant cu apa care inconjura turnul.
Bijuteriile coroanei sunt tinute aici din 1303, dupa ce au fost furate de la Westminster Abbey si apoi recuperate. De-a lungul vremii turnul a aparut in operele multor scriitori printre care si William Shakespeare.
Corbii care se afla in turn au o semnificatie deosebita. Se crede ca cel putin sase corbi locuiesc in turn de mai multe secole. Conform legendelor, atunci cand corbii vor pleca din turn, turnul, monarhia precum si intregul regat se vor narui. Astazi sunt noua corbi in turn, ale caror aripi sunt taiate pentru a ii impiedica sa zboare foarte departe. Ei sunt ingrijiti de 'Ravenmaster', unul din paznicii turnului ('Yeomen Warders'). Fiecare corb are un nume si au varste in 1 si 18 ani.


Teatrul Globe

Teatrul Globe din Londra este locul unde Shakespeare lucra şi pentru care acesta a scris o mare parte din cele mai importante piese ale sale. Clădirea este o reconstrucţie fidelă a teatrului in aer liber din anul 1599.Noul teatru se găseşte la o distanţă de aproximativ 200 de metri de locul original şi este prima clădire cu acoperiş de stuf permisă in Londra, după Marele Foc din 1666. Ca şi teatrul original, acesta are o scenă ingustă, care este proiectată intr-o mare curte circulară, inconjurată de trei rănduri de fotolii inclinate. In curte, in faţa scenei, pot sta să urmărească reprezentaţiile, in pi­cioare, pănă la 700 de persoane. Biletele pentru aceşti spectatori costă 5 lire. Singurele zone acoperite ale amfiteatrului sunt scena şi zona scau­nelor. Intre stagiuni, teatrul este folosit in scopuri educaţionale.



Un comentariu: